marți, 19 iulie 2011

Cununia în Noul Testament


 „A treia zi – de la chemarea lui Filip și Natanael - s-a făcut nuntă în Cana Galileii şi era şi mama lui Iisus acolo. Şi a fost chemat şi Iisus şi ucenicii Săi la nuntă.” (Ioan 2, 1-2)


            Nu pot să nu încep discuţia despre acest subiect altfel decât prezentându-vă această relatare minunată a nunţii din Cana Galileii, parcă-ţi și saltă inima de bucurie, că toată ziua dacă am vorbi nu am termina despre ce frumuseţe de viaţă umană concretă dar și teologie înaltă se amestecă aici. Dacă este să facem menţiunile acestea premergătoare, care pot plictisi, putem să spunem că exista un ritual al nunţii în Vechiul Testament care avea anumite formalităţi, între care și trimiterea de invitaţii. Putem constata cinstea de care se bucura Maica Domnului, Mântuitorul Iisus Hristos și ucenicii săi devreme ce au fost invitaţi la această nuntă. Pe atunci, imaginea, cinstea, reputaţia în popor nu era ceva cu care să te joci; dacă ar fi fost adevărate toate mizeriile astea care se induc direct și indirect prin mass-media și documentarele National Geografic, atunci demult Maica Domnului ar fi fost ucisă cu pietre, lipsită de cinste în popor și alungaţi de acolo, cu atât mai puţin invitaţi la nuntă, unde asta însemna un fel de apreciere publică și de mândrie pentru gazdă în poporul israelit.
            Un alt lucru pe care trebuie să-l avem în vedere se leagă de faptul sigur că aceea nu era orice fel de nuntă, cum vedem în ziua de astăzi la diferite organizaţii din acestea care citesc Biblia dar nu înţeleg nimic din ea, așa numiţii protestanţi, ci era o nuntă după Legea Lui Dumnezeu, după Revelaţia dată lui Moise, desfășurată sub supravegherea preoţilor Legii Vechi, a rabinilor, a învăţătorilor de lege, deci sub simbolul pământesc al binecuvântării Lui Dumnezeu, nu fiecare după capul lui. Nu putem face nunta la malul mării, în pădure, în parcuri, în faţa casei, la restaurant, deci așa oriunde. Taina este Taină, trebuie să ai un loc cu legitimitate unde să fie Biserica, să fie Hristos, Evanghelia, chivotul, Sfintele Taine, Sfântul Antimis, Sfânta Masă sau Sfântul Mormânt și Piatra Învierii, Bethleemul și slava Înălţării: „În biserica slavei tale stând, în cer ni se pare a sta, Născătoare de Dumnezeu, ceea ce eşti uşă cerească, deschide-ne nouă uşa milei tale. (Tropar din timpul Postului Mare)” Prima formă de comunicare cu Dumnezeu a fost și este în faţa Sfântului Altar, a Sfântului Jertfelnic: „Şi a zidit Avram acolo un jertfelnic Domnului, Celui ce Se arătase.” (Fac. 12, 8)
Oare ar mai fi fost Maica Domnului altfel prezentă acolo la nuntă, oare ar mai fi răspuns Mântuitorul invitaţiei ? Nicidecum. Doar spune clar: „Să nu socotiţi că am venit să stric Legea sau proorocii; n-am venit să stric, ci să împlinesc.” (Mt. 5, 17) Mai mult decât atât, nu era o nuntă cum se întâmplă în unele locuri în ziua de azi, ci avea un grad de civilizaţie și demnitate umană; beau, mâncau, se veseleau, discutau, dansau, petreceau dar totul cu măsură și păstrând decenţa și buna-cuviinţă. Deci vedem, că Dumnezeu nu este impotriva acestora dar păstrându-se demnitatea și statul de om. Petrecerea era un motiv de bucurie și veselie a unei comunităţi, nu o stare care să favorizeze desfrâul și etalarea trupului și podoabelor de tot soiul. Tot la această nuntă, avem și prima minune săvârșită de Mântuitorul, mai înainte de vreme, la cererea Preacuratei Maicii Sale, prefacerea apei în vin, nu orice fel de vin, ci unul de foarte bun gust, că zice acolo: „Orice om pune întâi vinul cel bun şi, când se ameţesc, pune pe cel mai slab. Dar tu ai ţinut vinul cel bun până acum. Acest început al minunilor l-a făcut Iisus în Cana Galileii şi Şi-a arătat slava Sa; şi ucenicii Săi au crezut în El.” (Ioan 2, 10-11) Deci iată o minune banală, am putea spune, nimic spectaculos ca învierile din morţi, vindecările nemaipomenite și controlul forţelor naturii; o minune care vine să certifice în primul rând că totul trebuie să se facă cu binecuvântarea Lui și cu decenţă, căci în a Sa bunăvoinţă stă bucuria și veselia noastră de zi cu zi. Aici se pune accentul clar pe primul lucru bineplăcut Lui Dumnezeu, baza pe care poate sta o societate sănătoasă, anume familia credincioasă către care Dumnezeu privește și acoperă orice lipsă: „Cinstită să fie nunta întru toate şi patul nespurcat. Iar pe desfrânaţi îi va judeca Dumnezeu.” (Evrei 13, 4) și adaugă Apostolul Pavel: „De aceea, va lăsa omul pe tatăl său şi pe mama sa şi se va alipi de femeia sa şi vor fi amândoi un trup. Taina aceasta mare este în Hristos şi în Biserică.” (Ef. 5, 31-32) Pentru că dacă este în Hristos, în Biserică, nu cade niciodată și nu este supusă răutăţilor veacului acestuia: „Ci precum Biserica se supune lui Hristos, aşa şi femeile bărbaţilor lor, întru totul. Bărbaţilor, iubiţi pe femeile voastre, după cum şi Hristos a iubit Biserica, şi S-a dat pe Sine pentru ea. Şi ca s-o înfăţişeze Sieşi, Biserică slăvită, neavând pată sau zbârcitură, ori altceva de acest fel, ci ca să fie sfântă şi fără de prihană. (...) Aşadar, bărbaţii sunt datori să-şi iubească femeile ca pe înseşi trupurile lor. Cel ce-şi iubeşte femeia pe sine se iubeşte. Căci nimeni vreodată nu şi-a urât trupul său, ci fiecare îl hrăneşte şi îl încălzeşte, precum şi Hristos Biserica, pentru că suntem mădulare ale trupului Lui, din carnea Lui şi din oasele Lui.” (Ef. 5, 27-30) căci „căci în El trăim şi ne mişcăm şi suntem (...) căci ai Lui neam şi suntem.” (Fapte 17, 28)
 După învăţătura Bisericii ne întoarcem din nou la starea adamică, uitaţi ce simplu, pentru „patul neîntinat și nunta nespurcată” înaintea Lui Dumnezeu se socotește ca o stare de feciorie. De ce ? Aici avem o lucrare a harului, „vor fi amândoi un trup”, deci o feciorie a minţii și a duhului, o feciorie duhovnicească, este rostul firesc al lucrurilor care în veșnicie se traduc astfel: „Iar cei ce se vor învrednici să dobândească veacul acela şi învierea cea din morţi, nici nu se însoară, nici nu se mărită. Căci nici să moară nu mai pot, căci sunt la fel cu îngerii şi sunt fii ai lui Dumnezeu, fiind fii ai învierii.” (Luca 20, 35-36)

Părintele Calistrat, Măn. Vlădiceni (Iași)